Pensatul nu este același lucru cu stilizarea sprâncenelor!
🌿Stilizarea sprâncenelor este o artă complexă, precisă și complet personalizată pentru trăsăturile tale unice.
Nu degeaba se spune că sprâncenele sunt rama feței.
Într-o ședință de stilizare, nu vorbim doar despre un pensat simplu sau un curățat pe margine.
Lucrez cu toate firele, țin cont de direcția lor naturală, densitate, grosime, simetrie, precum și de proporțiile feței tale și preferințele personale, pentru a crea un echilibru armonios și natural.
Ce include serviciul de stilizare al sprâncenelor?
- Consultanță personalizată – discutăm deschis despre ce îți dorești, ce nu îți place la forma actuală, ce vrei să transmiți și ce rezultate aștepți.
- Analiza trăsăturilor și a firelor de păr – observ forma feței, direcția naturală a firelor, densitatea și grosimea lor, pentru a alege designul potrivit fizionomiei și stilului tău.
- Hidratarea firelor de păr – un mic tratament relaxant aplicat înainte de pensat, care ameliorează disconfortul, relaxează mușchii din zona sprâncenelor și hidratează firele de păr, pregătind zona pentru stilizare.
- Corecția formei (designul sprâncenelor) – ajustez forma pentru a aduce echilibru, simetrie și armonie chipului tău.
- Tehnica de rarefiere – uniformizează culoarea și densitatea, oferind un aspect natural și aerisit, fără tundere.
- Vopsirea (opțional) – adaptată subtonului pielii și părului, pentru un rezultat natural, fără rigiditate.
- Stilizarea finală – firele sunt așezate în direcția naturală, evidențiind expresia și privirea.
✂️Folosesc instrumente perfect sterilizate, produse profesionale testate dermatologic, iar fiecare detaliu, de la igienă la confort, este tratat cu maximă atenție.
💎Pentru mine, stilizarea nu este doar un serviciu, ci o experiență premium, care îmbină relaxarea cu transformarea subtilă și de efect a trăsăturilor.
🌿Frumusețea sprâncenelor armonioase este subtilă
Când forma este potrivită, nu observi sprâncenele prima dată, ci privirea persoanei din fața ta.
Sprâncenele corect adaptate ghidează privirea către ochi, acolo unde se află expresivitatea, autenticitatea și prezența omului.
Rolul lor nu este să atragă atenția, ci să creeze echilibru, astfel încât trăsăturile să se armonizeze natural, fără să îți distragă privirea.
Stilizarea corectă pune în valoare privirea, nu sprâncenele.
(Serviciul este potrivit atât pentru femei, cât și pentru bărbați)
✂️Știai că sprâncenele nu trebuie tunse pentru a arăta impecabil?
Prin tehnica de rarefiere delicată, poți obține o formă elegantă și curată, fără a le forța, ci doar ghidându-le să se așeze frumos.
Dacă sprâncenele tale:
sunt foarte dese
au fire lungi sau groase
sunt neascultătoare
sunt prea închise în comparație cu părul și pielea ta, atunci stilizarea profesională este exact ce îți trebuie pentru a le permite să respire și să se așeze singure, firesc.
Durată: 60-120 minute
Preţ: 150 RON
Fă primul pas către forma perfect adaptată chipului tău
Ce spun clienții mei?
Diferența dintre pensatul clasic și stilizarea profesională
✂️Pensatul clasic
🔴 De regulă, se realizează cu clientul în poziție orizontală, ceea ce poate modifica direcția naturală a sprâncenelor.
🔴 Se începe direct pensatul, fără o etapă de pregătire.
🔴 Consultarea clientului este uneori minimală sau inexistentă.
🔴 Forma este adesea păstrată după tiparul vechi sau după preferințele cosmeticienei.
🔴 Densitatea firelor rămâne neschimbată, rezultatul fiind mai rigid.
🔴 Firele pot fi rupte în loc de smulse, crescând mai repede.
🔴 Ceara poate fi folosită excesiv, uneori pe întreaga zonă.
🔴 Poate apărea disconfort sau durere din lipsa pregătirii zonei.
🔴 Vopsirea este uneori uniformă, fără adaptare la tonul pielii.
🔴 Accentul se pune doar pe sprâncene, izolat de restul chipului.
🔴 Același stil este aplicat tuturor clienților.
🔴 Pentru bărbați, se folosește uneori o formă prea grafică.
🔴 Igiena și sterilizarea nu sunt întotdeauna verificate vizibil.
🔴 Pielea poate rămâne roșie și iritată după pensat.
🔴 Se lucrează în grabă, cu clienți programați foarte aproape unii de alții.
🔴 Se observă doar detalii locale, fără verificarea proporției întregului chip.
🔴 Durata este de 10–20 minute.
🔴 Vopseaua este adesea aceeași pentru toți clienții, în nuanțe prea închise.
🌿Stilizarea profesională
Poziția verticală permite observarea formei reale, fără distorsiuni, pentru un rezultat perfect adaptat.
Se face demachiere, curățare și degresare a pielii și firelor de păr pentru precizie și igienă optimă.
Se realizează o consultanță personalizată, discutând preferințele, trăsăturile și obiectivele dorite.
Forma este adaptată proporțiilor feței și expresiei clientului, pentru o armonie naturală.
Se lucrează prin tehnica de rarefiere, pentru aerisire și echilibru între plin și gol.
Fiecare fir este extras individual, delicat, cu revenire la nevoie.
Ceara specială pentru piele sensibilă este folosită doar local, maximum de două ori.
Se aplică hidratare și relaxare musculară înainte, pentru o experiență confortabilă.
Vopsirea se face ținând cont de subton, temperatura pielii și nuanța părului.
Se analizează ansamblul feței pentru a evidenția privirea, nu sprâncenele în sine.
Fiecare stilizare este unică, în funcție de fizionomie și preferințe.
Pensat natural, masculin, cu accent pe masculinitate, nu contur.
Instrumentele sunt sterile, deschise în fața clientului, cu produse profesionale testate dermatologic.
Se aplică produse calmante și tratamente suplimentare la nevoie.
Experiență relaxantă, premium, cu atenție reală la detalii și timp dedicat fiecărei persoane.
Se analizează sprâncenele de aproape și de la distanță pentru armonie generală.
Durata poate ajunge până la 2 ore, pentru precizie și perfecțiune.
Culoarea vopselei se alege în funcție de subtonul pielii, intensitatea dorită și temperatura nuanței naturale.




















